The Brøken

Am revăzut ieri The Broken, din 2008, cu Lena Headey în rolul principal. Filmul a avut premiera la Sundance şi a fost prezentat la festivalul anual After Dark Horrorfest, un festival, cum îi zice şi numele, al genului horror. Pe lângă Headey, filmul beneficiază de folosirea unor motive dragi mie, ca dublul, oglinda sau invadatorii din alte lumi (vezi clasicul Village of the Damned din ’60 sau mai recentul Body Snatchers din ’93, al inconfundabilului Abel Ferrara). Filmul este destul interesant şi cu ceva înfricoşător pe undeva, ceva ce ţine de nişte temeri vechi de-ale mele, mai adânci. Subliniez două chestiuni. 1. Sindromul Capgras, despre care se şi aminteşte într-o scenă, o tulburare psihică în care bolnavul îi vede pe ceilalţi, rude, prieteni sau pe el însuşi drept impostori, dubluri; sparge sau acoperă toate oglinzile din casă. Sindromul este ascociat cu schizofrenia. 2. Animalele din oglinzi, textul lui Borges din Cartea fiinţelor imaginare. Într-o legendară epocă a Împăratului Galben, lumea oglinzilor era unită cu lumea oamenilor; lumile erau diferite, nu erau deloc asemănătoare, ca astăzi. Cele două împărăţii trăiau în pace. Dar, într-o noapte, făpturile din oglinzi au trecut de partea cealaltă şi au invadat pământul. Mai bine îl las pe maestru: „Forţa lor era mare, însă, în urma unor bătălii sângeroase, artele magice ale Împăratului Galben au ieşit învingătoare. Acesta i-a respins pe năvălitori, i-a închis în oglinzi şi le-a impus pedeapsa de-a repeta, ca într-un fel de vis, toate actele oamenilor. I-a lipsit de forţa şi de înfăţişarea lor şi i-a redus la starea de simple reflectări servile. Cândva, de bună seamă, ei vor scutura această letargie magică.” Oare astfel se justifică, cumva, spaima mea? Să citim în continuare: „Cel dintâi care se va deştepta va fi Peştele. În adâncul oglinzii vom percepe, la început, o linie foarte subţire, iar culoarea acestei linii nu va semăna cu nici o altă culoare. Apoi, vor începe să se trezească şi celelalte forme. Treptat vor începe să se deosebească de noi, treptat vor înceta să ne imite. Vor sparge barierele de sticlă sau metal şi, de rândul acesta, nu vor mai fi învinse... Alţii cred că, înainte de a începe năvala, vom auzi în adâncul oglinzilor un zăngănit de arme.” Revenind la film, dacă intri în atmosfera apăsătoare şi te laşi purtat de ea, este posibil să savurezi finalul, chiar dacă l-ai prevăzut de mult. De ce filmul ăsta? La el m-am gândit după ce am vizionat Black Swan, glorie lui Darren Aronofsky şi minunatei Natalie Portman. Da, da, glorie lor zic.