Local familial

Cristian Popescu aleargă repede-repede dintr-o parte în alta a camerei şi se loveşte cât mai tare de pereţi ca să sune ca un clopot. Eu aud clopotul răsunând, la fel şi clinchetul tramvaiului.
6. Bunicul spunea că ferestrele sunt lipite pe zidul neted al blocului. Lipite ca nişte etichete pe borcanele de compot, ca afişe pentru muzeul înfiinţat în apartament. Spunea că de pe vremea lui sunt lipite acolo. Îi răspundeam cu toţii că o să dezlipim ferestrele de pe zidul neted al blocului, o să le vindem drept ziare pe stradă, le vom folosi drept cearşaf unsuros pe cele de la sufragerie. Şi-apoi, bunicule, tu ai să priveşti cât vrei de la pervazul lor. Bunicul are un copăcel sub fereastră şi ca să fie de-o vârstă cu el a dat copăcelul cu lac. A împăiat poza bunicii şi plânge şi-i spune pe numele de fată. Bunicul şi-a dat şi ridurile cu lac, a devenit maestru în artizanat, le lustruieşte în fiecare dimineaţă cu o cârpă moale. Bunicul e june. Perna şi-a umplut-o cu pământ ca să se mai obişnuiască. Priveşte pe fereastră şi spune: "Azi-mâine, am să plec în lume să vă găsesc un rost, un nume". (Din Familia Popescu)