Şapte înţelepţi

Desigur că majoritatea celor interesaţi ştiu câte ceva despre Dao De Jing, Lao Zi (ce îl lăsase stupefiat pe Confucius, în urma unei întâlniri apocrife – „nu ştiu cum urcă el la cer pe nori şi pe vânt”) sau Zhuang Zi (care se întreba dacă el visează că este un fluture care zboară, sau e fluturele care visează că este Zhuang Zi). Bine, deci avem: wu wei, nonviolenţă, tot „ceea ce e mlădios”, unitatea fiinţei, multe iluzii şi treburi iluzorii, Calea, extaz, Femela întunecoasă, treizeci de spiţe, Zeul Văii, Gol realizat în noi, Originea lucrurilor, Insulele minunate, zboruri magice, Câmpuri de Cinabru şi Cei trei Viermi care hălăduiesc pe acolo, iarăşi Împăratul Galben şi Măreţii Nemuritori.

Am găsit, în schimb, în cartea Elemente de taoism de Martin Palmer o poveste interesantă. (Cu povestea asta l-am făcut extrem de curios pe prietenul M. multă vreme.) Este vorba despre faimoşii sau infamii Şapte Înţelepţi din Crângul de Bambus, poeţi taoişti cărora le plăceau foarte mult să stea întinşi printre pomi, departe de lume şi convenţii, să facă rime, să discute şi să bea în neştire. Iubeau nespus alcoolul, poeţii ăştia... Liu Ling, de exemplu, găsea o mare satisfacţie în a se plimba gol-goluţ prin casă, însoţit mereu de o butelcă cu vin şi astfel să-şi primească invitaţii, în special pe înfumuraţii confucianişti. În faţa nemulţumirii lor le răspundea aşa: „Dar întregul univers este oraşul meu; lumea este zona mea familiară; oraşul este casa mea, iar camerele sunt hainele mele. Ce căutaţi, deci, în pantalonii mei?” Altul, Hsi K’ang a sfârşit, în cele din urmă, executat, „pentru că a fost implicat într-un caz de adulter destul de neplăcut”. Închei. Din tufişuri şi păduri, voie bună tuturor!